Natural
Joi, Iulie 6th, 2006 Şi cum ne mai lăsăm noi bileţele, măi Tanţo, eu ţie – „am hrănit copiii“, tu mie – „pune-mi, te rog, mobilul pe măsuţă“, tu ţie – „UDĂ FLORILE!“, eu mie – „ia gaimanu’ pentru M.“, şi cum mai trece vieţişoara asta, zi de zi şi ceas de ceas, cu serviciul care, oricît de fac-ce-mi-place-şi-mai-iau-şi-bani-pentru-asta ar fi, uneori/pînă la urmă tot se transformă în „servici“, dar poate că omul nu e făcut pentru servicii, poate că omul e făcut doar pentru pipăit-mirosit-gustat, pentru degete-limbă-sex, pentru miroase-a-tei-plouaţi, poate că man is made for fun cum zice o reclamă pentru un nou post tv, poate chestia asta cu serviciul, cu trebuie să meriţi, cu dacă vrei asta (indiferent ce-o fi asta) fă-mi un serviciu, cu trocul (dă-mi să-ţi dau) este cea mai diabolică chestie inventată în istoria omenirii, chestie care ne face pe toţi sclavi, că nu numai sclavii sînt sclavii stăpînilor lor, dar pînă şi stăpînii sînt sclavii sclavilor lor cărora le dedică viaţa căutînd să le dea mereu de lucru şi-atunci fericirea – că asta-i menirea (şi scopul) omului, nu?, să fie fericit – nu e decît o mare perversiune atîta vreme cît ajungi s-o cauţi în muncă sau, îngustînd (da’ rău de tot!) unghiul din care priveştilucrurile, cel mai adesea munca e cea care îţi oferă bucăţica ta de fericire, fericir-ar pe alţii, că parcă tot mai bun e un miros de tei plouaţi, da’ sincer. Natural.
