Microtexte

25 Februarie 2009
În fiecare dimineaţă, la microtexte.wordpress.com vă aşteaptă cîte o povestioară de 140 de semne. Cea de ieri era Lan de floarea soarelui: Cinci fete trec pe sub fereastra mea. Fiecare
fată, din cele cinci, nu este decît o fată şi atît. Împreună sînt lan
de floarea soarelui.
Cea de azi vă aşteaptă aici.
  • Share/Bookmark

Personaj pe SF Site

3 Decembrie 2006
Am ajunşi personaj pe SF Site într-un articol de Jeff VanderMeer. E acolo şi Big Bad Bear (nu vă spun cine e, că aşa e convenţia. Vedeţi şi primul episod din Smaragdine aici).
  • Share/Bookmark

Publică fără b

30 Noiembrie 2006
    Adică după nişte luni scriu şi eu însemnare, dau Publică, şi ea nu apare.
    Bine măi!
    Aidi pa (vorba cuiva). Mă duc la kaufland. La carrefour. La mall.
    Nuibine nuibine nuibine.
 
  • Share/Bookmark

…and the winner is… Haruki Murakami

5 Noiembrie 2006
În urmă cu cîteva ore s-au anunţat Premiile World Fantasy 2006. Printre ele: 
 
Roman: Kafka on the Shore de Haruki Murakami (Kafka pe malul mării, Polirom, 2006)
Nuvelă: „Voluntary Commital“ de Joe Hill
Povestire: „CommComm“ de George Saunders
Anthologie: The Fair Folk, editor Marvin Kaye
Volum de povestiri: The Keyhole Opera de Bruce Holland Rogers
 
Juriul a fost format din: Jeff VanderMeer, Barbara Roden, Victoria Strauss, Steve
Lockley şi Andrew Wheeler.
 
  • Share/Bookmark

Pe repede înainte

21 Octombrie 2006
    Adică n-am mai scris aici de trei luni jumate? Mamă, cum zboară timpul! Ca banii din buzunarele mele. Ei, nu cred. Nimic din ceea ce există pe Pămînt nu are viteza asta.
    Îmi lipsesc expediţiile de shopping.
    Idei principale, cronologic:
    – august. Cîteva zile cu Jeff şi Ann VanderMeer. Excelente!; M. mi-a tradus Mordelia în engleză; în ultima zi de concediu un Terra Nova a vrut neapărat să mă salveze de la înec. Muşcîndu-mi mîinile, zgîriindu-mi cu unghiile braţele şi picioarele, a reuşit pînă la urmă să mă scoată din apă. Dar eu nu voiam…!
    – septembrie. Kirsten Bishop prin Romanica. Cred că amintirea cea mai frumoasă i-a lăsat-o sesiunea de poze pentru Playboy (cred că în numărul pe noiembrie ar trebui să-i apară pozele); Lui Jeff şi lui Kirsten le-a plăcut Mordelia.
    – octombrie. Ne pregătim pentru Gaudeamus. 
    Iar în rest… cărţi, cărţi, cărţi. Oraşul gravat de K.J. Bishop (ediţia de masă), Aer de Geoff Ryman, Băieţii lui Anansi de Neil Gaiman, Cadavrul care rîde şi Plăceri interzise de Laurell K. Hamilton. Şi vor mai fi cîteva, că tocmai am amintit de Gaudeamus.
    N-am crezut niciodată că voi citi cu plăcere cărţi cu vampiri. Încă o prejudecată dusă pe apa sîmbetei.
    În concediu am scris cîteva pagini la o nouă (veche) poveste din proiectul Transfer (volum de nuvele). În ultimele două săptămîni am mai plimbat din dulap pe masă, de pe masă în pat, apoi la loc în dulap alte hîrtii, fără să scriu nimic însă.
Vremea zăpuşelii (romanul), Glitcherine (nuvela), proiectul Transfer… Ei, vise!
    Am mai început să citesc şi vreo cinci cărţi… Cine are timp de ele?
   Dar am primit un roman interesant la editură. Sper să-l putem publica în primăvară. Un român, debutant.
 
  • Share/Bookmark

Natural

6 Iulie 2006
    Şi cum ne mai lăsăm noi bileţele, măi Tanţo, eu ţie – „am hrănit copiii“, tu mie – „pune-mi, te rog, mobilul pe măsuţă“, tu ţie – „UDĂ FLORILE!“, eu mie –  „ia gaimanu’ pentru M.“, şi cum mai trece vieţişoara asta, zi de zi şi ceas de ceas, cu serviciul care, oricît de fac-ce-mi-place-şi-mai-iau-şi-bani-pentru-asta ar fi, uneori/pînă la urmă tot se transformă în „servici“, dar poate că omul nu e făcut pentru servicii, poate că omul e făcut doar pentru pipăit-mirosit-gustat, pentru degete-limbă-sex, pentru miroase-a-tei-plouaţi, poate că man is made for fun cum zice o reclamă pentru un nou post tv, poate chestia asta cu serviciul, cu trebuie să meriţi, cu dacă vrei asta (indiferent ce-o fi asta) fă-mi un serviciu, cu trocul (dă-mi să-ţi dau) este cea mai diabolică chestie inventată în istoria omenirii, chestie care ne face pe toţi sclavi, că nu numai sclavii sînt sclavii stăpînilor lor, dar pînă şi stăpînii sînt sclavii sclavilor lor cărora le dedică viaţa căutînd să le dea mereu de lucru şi-atunci fericirea – că asta-i menirea (şi scopul) omului, nu?, să fie fericit – nu e decît o mare perversiune atîta vreme cît ajungi s-o cauţi în muncă sau, îngustînd (da’ rău de tot!) unghiul din care priveştilucrurile, cel mai adesea munca e cea care îţi oferă bucăţica ta de fericire, fericir-ar pe alţii, că parcă tot mai bun e un miros de tei plouaţi, da’ sincer. Natural.
  • Share/Bookmark

..şi cu ungureşte cinci

14 Iunie 2006
   
 
După croaţi şi danezi, m-au tradus şi ungurii. În numărul pe iunie al revistei Galaktika (premiul Eurocon 2005, la Glasgow, pentru cea mai bună revistă) a apărut Noi, cei cu ochi arşi, adică Mi, az égett szeműek.
    Povestirea a fost scrisă în 1987, distinsă cu primul premiu Dan Merişca, în 1992, publicată în  CPSF Anticipaţia 495/1993, apoi în volumul de debut Madia Mangalena (Institutul European, 1999).
 
 
 
 
 
 
 
 
  • Share/Bookmark

Viaţa mea semăna cu un roman rusesc

11 Iunie 2006
    „viaţa mea semăna cu un roman rusesc – prea multe personaje şi prea puţine urmăriri cu maşina“ (David Marusek, Counting Heads, în curs de traducere pentru Tritonic; traducător Mihai Samoilă)
   O fi a lui David? O fi citit-o pe undeva, văzut în vreun film?
  • Share/Bookmark

Despre noroc

10 Iunie 2006

    Se zice că norocul şi-l face omul (şi) cu mîna lui. Am mai scris despre
asta. Dar hai să vă povestesc ceva care ţine chiar de noroc. Sau de cum e să
fii în locul potrivit la momentul potrivit.
    Hal Duncan este un scriitor aflat pe val cum se spune, a scos anul
trecut un roman, Vellum, care a avut mare succes, cu cîteva luni în urmă
l-a terminat şi pe al doilea (deja contractat de marea editura la care îl
publicase şi pe primul), iar acum s-a apucat să-l scrie pe al treilea. A fost
nominalizat la Premiul Crawford în acest an, şi este pe lista finală a
premiilor Locus. Despre prima lui carte se spune că „este mai mult decât un
roman, este o viziune“ (Jeffrey Ford); „este o revelaţie – debutul unui talent
colosal, al cărui impact va fi resimţit mult timp de-acum înainte“ (Jeff
VanderMeer).
    Într-un interviu, Hal Duncan a povestit cum a ajuns el să publice fără a
avea un agent (că se mai întîmplă şi de-astea). Era la o convenţie SF, lua
micul dejun cu un grup de amici, scriitori, şi cîţiva editori, cunoscuţi de-ai
acestora. Neil Williamson, scriitor, membru şi el al Cercului Scriitorilor de
SF din Glasgow (din care face parte şi Duncan), comenta o primă versiune a lui Vellum;
cineva de la masă a întrebat despre ce e vorba şi uite-aşa manuscrisul a ajuns
la un editor de la Pan Macmillan, care l-a citit doar pentru că i-a fost
recomandat de cineva în care avea încredere. După două săptămâni, Duncan semna
contractul pentru prima lui carte.

    Asta îmi aminteşte de o cină într-o seară de Tîrg Gaudeamus (toamna
trecută). La masă, printre alţii, erau Horia Nicola Ursu, director la
Millennium Press, şi Roxana Brînceanu, a cărei traducere din Nicola Griffith (Rîul
liniştit
) tocmai apăruse la MP. Mîncare, bere şi… la un moment dat, Horia
îmi spune: tu ştii că Roxana are un roman scris? Nu, nu ştiam, îi cunoşteam
doar povestirile, dintre care una îmi plăcuse mult, o pusesem în antologia AtelierKult:
povestiri fantastice
(Millennium Press, 2005). Păi să-mi trimiţi şi mie
romanul, i-am zis Roxanei. Mi l-a trimis. Citit, plăcut, o conjunctură
favorabilă la Editura Tritonic, şi într-o lună jumate Sharia, romanul
Roxanei, era în librării.

    Sînt lucruri care se întîmplă. Fac
parte din lumea asta a scriitorilor, editorilor… Prin care mai trece şi Norocul,
din cînd în cînd.

    Ca un tren Intercity prin Ciulniţa.
Dacă ai noroc, cineva trage semnalul de alarmă şi trenul opreşte. Ce se-ntîmplă
mai departe… depinde doar de tine.

 

(publicat în Obiectiv – Vocea Brăilei, 10.06.2006) 
  • Share/Bookmark

Ce-şi face scriitorul cu mîna lui

8 Iunie 2006

    …Nimic. Prin
părţile astea de lume, scriitorul nu prea îşi face nimic. În lipsa agentului
literar care ar trebui „să facă totul“, scriitorul nostru îşi scrie operele
geniale (atîtea cîte sînt, atîta cît sînt) şi… stă (problema întîi).

    Mulţi aşteaptă să
vină cineva, să-i caute prin sertare, prin geantă, să le ia manuscrisul şi să-l
publice. Eventual să mai facă şi un hocus-pocus care să-i vîndă 76000 de
exemplare, cum s-a făcut cu alde Cărtărescu. Să facă şi ei măcar de-o
garsonieră („exclus sectoarele 2 şi 4“).
   

Sînt şi scriitori
care ajung ei înşişi pe la edituri, cioc, cioc, primiţi cu manuscrisul etc. La
una, la două, la nouă. Doar e plină lumea de scriitori celebri care, iniţial,
au fost refuzaţi de zeci de edituri. Parcă nici nu e de bon ton să-ţi iasă
toate din prima, nu? Nu e nimic de povestit în asta, aşa cum trenul care ajunge
în gară la ora exactă nu este o ştire.

    La editură însă
apare problema a doua: cum este prezentat un manuscris în vederea publicării?
Cunosc scriitori care îţi propun să le publici o nouă ediţie a cărţii lor, de
succes cîndva, numai că… „din păcate n-o mai am în format electronic, dar
puteţi găsi cartea prin librării, prin anticariate, luaţi-o de-acolo şi o
culegeţi la editură“. Pardon?  Cine să
mai culeagă la editură? Cine mai are culegători la editură? E drept, se pot
găsi colaboratori. Se poate folosi un OCR. Alţi bani, altă distracţie.

    Varianta modernă:
„n-o am decît in format pdf. Şi n-are nici diacritice, că am scris-o la
serviciu şi acolo n-am carcterele româneşti“. Sfatul e, desigur, acelaşi: s-o
culeagă cineva…
   

Am vorbit doar de
forma de prezentare, nu şi despre gramatică şi ortografie… pe care un alt
grup de scriitori le consideră problemele redactorilor de la editură („că doar
de-aia sînt plătiţi, nu?“), ei sînt scriitori, n-au timp şi de amănuntele
astea, ei scriu poveşti şi poveştile contează (a debutat cineva pînă acum
direct cu audio-book? S-ar putea încerca, amatori sînt destui… chiar
„profesionişti“ aş zice).

    Problema a treia.
Apare cartea, dar la o editură mai mică, mai săracă, mai fără convingerea că o
carte trebuie sprijită dacă vrei s-o vinzi, trebuie să-i faci reclamă, lansări,
alea-alea. Ţeapă! Scriitorul nostru cumpără reviste literare (cîte n-a cumpărat
în viaţa lui), ziare în care se mai scrie despre cărţi (spre lauda lor, din ce
în ce mai multe)… şi nimic. Nici un ecou, nimeni nu vorbeşte despre ea, nimeni
n-o pomeneşte măcar. Editorul se uită urît la autor, deja regretînd banii
investiţi (că, pînă la urmă, din puncul de vedere al editorului, fiecare carte
este o investiţie, nu?), autorul se uită urît la editor, „sigur e ceva în
neregulă cu cartea, nu e bine legată, se desface, îi curg paginile, e urîtă
coperta, e difuzată numai prin librării, nu şi pe tarabe, că acolo vine masa de
cumpărători, cine mai are timp să intre într-o librărie?“ sau „da, sigur, ei
între ei. Cui are i se va mai da. Fiecare scrie despre fiecare, îşi împart
premiile între ei, e mai rău ca la fotbal, cooperativa merge-nainte“. Măi să
fie! Complot!

    Site pe internet?
Blog? Ha!

    Cîte edituri
au făcut site-uri scriitorilor români sau cărţilor lor? Nu există nici măcar www.deceiubimfemeile.ro.
Nici www.orbitor.ro, cum nu există nici www.mirceacartarescu.ro. Cu asta ne-am
lămurit. Dar pe scriitori ce-i împiedică să-şi facă singuri un site? O excepţie
din zona F&SF este www.abatia.com – site al trilogiei
lui Dan Doboş. Dar aici nu vorbim despre excepţii.
    Liste de
discuţii? Mailuri la cutare şi cutare?
    Ei aş! Rolul scriitorului
e să scrie, nu să piardă vremea pe net în discuţii sterile (şi de multe ori
chiar aşa sînt), în aşa-zise polemici (de fapt certuri, dat-la-gioale,
idiosincrazii cu rădăcini adînci şi vechi).

    Noi scriem, iar
gloria şi banii ne pîndesc la colţul străzii şi, cum ieşim din casă… haţ! Şo
pe el! Să-l facem faimos. Şi bogat.

    Realitatea e că,
după colţ, de obicei nu e nimeni. Eventual „confraţii“ care de-abia aşteaptă să
ajungă la editură înaintea ta, să facă presiuni (şefi, neveste, amante – toţi
sînt buni cînd e vorba să dea un telefon „de susţinere“ a contracandidatului lor
la Premiul Nobel din… 2024), să-ţi dea un brînci de la revista la care tocmai
ai ajuns (sau pe care ai inventat-o – deşi nu ştiu de ce nu înţelege lumea că
mereu va fi mult mai uşor să faci o revistă care există deja, eventual are şi
succes, decît să inventezi una nouă – acum eram ironic, da?), să te scoată din
schema editurii de care tocmai te-ai lipit ca redactor, colaborator etc.,
„lasă-l pe ăla, ia-mă pe mine, eu ştiu mai bine, eu ştiu mai multe “ (mîndre şi
cornute etc.). E şi asta o problemă. A patra? A cincea?

    Adevărul
(complicat) e că scriitorul trebuie să fie scriitor şi atunci cînd nu scrie
cărţi. Am învăţat asta urmărind site-urile şi blogurile scriitorilor de-aiurea,
urmărindu-le turneele de promovare, discuţiile pe site, pe blog, pe blogurile
altora, cu cititorii.

    Un scriitor nu
scrie doar cărţi. Mai scrie şi articole pentru reviste şi ziare

    (de aici o altă
problemă, idee fixă, axiomă: în România
nu se poate trăi din scris
. Şi toată lumea înţelege prin scris doar
romanul, volumul de versuri, eseuri sau ce-o fi el. Scriitorii se plîng că activitatea
lor nu este considerată o profesie. Just! Aşa se vede şi de-aici, şi de
dincolo, de peste tot. Dar nu cumva ei înşişi se plasează în primul rînd al
celor care nu o consideră profesie? Nu cumva ei înşişi ignoră toate datele
profesiei pe care o clamează?)

    mai participă şi
la lansări (nu numai ale lui), mai are şi sesiuni de autografe, mai trece şi
prin studiouri de radio sau tv, mai face şi oleacă de PR, mai trăieşte şi în
miezul evenimentelor.

    Adică ce spuneam
mai la început: ce-şi face cu mîna lui…. e bun făcut.

    Cel puţin pînă o
să apară şi la noi specia aceea ciudată care se cheamă agentul literar.
Care, printre altele (el oricum nu va rezolva decît o parte din probleme), îl
va lămuri pe scriitor că, în afară de scrietea cărţilor, mai are multe, foarte
multe de făcut.

    Ei? Grea misie,
nu?

 

Articol publicat în Observator cultural nr.65 (322), 25 – 31 mai 2006

  • Share/Bookmark

Weblog

Toate drepturile rezervate Weblog.ro

Parerea ta conteaza

Echipa Weblog.ro e alaturi de tine! Da-ne un semn!

  • Vrei sa iti faci cont pe www.weblog.ro si intampini dificultati?

  • Ai intrebari legate de folosirea site-ului?

  • Doresti sa ne comunici comportamentele abuzive ale unor membri?

  • Vrei sa faci comentarii sau sa ne dai anumite sugestii?

P A R E R E A T A